forex trading logo

Acasa
Ordin 3300/19.02.2021, privind desfasurarea programului pilot scoala dupa scoala

 

CITESTE: Ordin 3300/19.02.2021, privind desfasurarea programului pilot scoala dupa scoala - activitati remediale

 

Cate 20 de ore pe luna pentru fiecare elev, de recuperare a materiei, asta recomanda ministerul profesorilor si invatatorilor. Orele sa fie cu prezenta fizica si vor fi facute cu elevii de la clasele primare si de gimnaziu, adica pana in clasa a VIII-a inclusiv, in programul national pilot de tip „scoala dupa scoala“, potrivit Ordinului nr. 3.300 din 19 februarie 2021, publicat miercuri seara in Monitorul Oficial.

Ordinul care stabileste metodologia orelor remediale vine dupa aproape trei saptamani de la reluarea scolii, timp in care nu au putut fi organizate cursuri de recuperare platite pe baza Ordonantei de Urgenta nr. 6 din 3 februarie 2021. Potrivit calendarului acestui ordin, elevii se vor putea inscrie in programul remedial doar pana la data de 3 martie, iar activitatile propriu-zise vor incepe abia din 8 martie 2021, la o luna distanta de la reluarea scolii in format fizic pentru majoritatea elevilor.

Recomandarea oficiala a ministerului, cuprinsa in ordinul amintit e aceea sa fie constituite grupe cu o medie de 12 elevi/grupa, organizarea a 20 de ore de activitati remediale/luna/elev, cu prezenta fizica in clasa.

Ministerul Educatiei mai scrie in ordin ca proiectarea, organizarea si sustinerea activitatilor remediale trebuie sa fie facuta de catre cadre didactice calificate provenite din unitatea de invatamant care organizeaza programul sau din alte unitati de invatamant

Sunt organizate ore de recuperare in unitatile de invatamant in care exista elevi care au nevoie de ore remediale, nevoie stabilita prin criteriile de mai jos:

  • elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitatile educationale desfasurate prin intermediul tehnologiei si al internetului, intrucat nu dispune de echipamente informatice proprii sau nu beneficiaza de conexiune/conexiune fiabila la internet;
  • elevul se afla in situatie de corigenta la sfarsitul semestrului I al anului scolar 2020-2021 sau are situatia scolara neincheiata la cel putin o disciplina;
  • elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedita de rezultatele scolare obtinute in semestrul anterior sau la evaluarea initiala de la inceputul semestrului in derulare

 

Scolile transmit catre inspectoratele scolare datele cu privire la numarul de elevi eligibili pentru a participa la programul de educatie remediala.

Inspectoratele scolare, pe baza datelor transmise de catre scoli stabilesc unitatile de invatamant care vor organiza activitati remediale in cadrul Programului national pilot de tip „scoala dupa scoala“ din lista celor care au optat pentru organizarea acestor activitati.

Inspectoratele scolare repartizeaza bugetele corespunzatoare acordarii sprijinului financiar unitatilor de invatamant in care vor fi organizate activitatile din Programul national pilot de tip „scoala dupa scoala“, in functie de numarul declarat de elevi care se incadreaza in criteriile de eligibilitate.

Daca o scoala nu organizeaza cursuri remediale, dar sunt elevi care depun cereri pentru ore remediale, atunci elevii pot participa la aceste activitati in cadrul altor unitati de invatamant decat cele in care sunt inmatriculati.

 

 


Powered by ScoalaAfumati!. Copyright 2020